"Mi-e atat de dor de tine..." Imi spun in cap in fiecare dimineata cand ma trezesc.
Mi-e atat de dor de cum eram si timpul petrecut impreuna,incerc sa inlocuiesc amintirea ta dar... stiu ca nu pot.
Asa ca imi petrec fiecare dimineata gandindu-ma la tine,plimbarile ciudate care le fac zilnic,imaginandu-mi cum ar fi daca ai aparea la mine pe strada sau sa te asezi langa mine pe banca, ies de la scoala gandindu-ma ca in bezna din fata gardului scolii esti tu.
Si revin brusc cu picioarele pe pamant. Ma duc acasa,pierd vremea,si dimineata adorm... pur si simplu nu pot dormi noaptea..nu pot.
A doua zi repet.
E ca si cum uit ce am zis cu o zi inainte,uit pentru ca dimineata spun acelasi lucru "mi-e atat de dor de tine..."
Acum ce pot eu sa fac? Nu ma pot controla. Asa ca intr-o zi am vrut sa rup monotonia. Am urcat in primul tren si am plecat... Pur si simplu ce mai era sa fac? Am mers cred ca vreo 40 de minute. Ciudat...
Si cand am ajuns am inceput sa ma plimb,adica..aveam cateva ore de stat aiurea.
Nu mi-a placut.
Era inca devreme... vreo 10 dimineata. Nu prea era multa lume pe strada,nici masini.. orasul era cam sec. Asa ca am mers inainte...
M-a patruns spaima... acolo erau,linistite,reci.. momentele noastre pierdute.
Banca pe care stateam si radeam
Locurile prin care ne plimbam si ne tineam de mana.
Scarile pe care m-ai oprit si m-ai sarutat...
Si gara...doamne! Gara!
In care mereu intarziai,era imposibil sa pleci devreme,ca si cum ti-era greu sa ma astepti acolo,era prea mult...
Gara din care plecam seara spre realitate...cand ajungeam acasa totul era groaznic. Plangeam,tipam,injuram...dar niciodata cu tine.
Nu am vrut sa merg la tine,mi-a fost frica. Am trecut prin fata blocului si atat. Restul timpului am stat in gara... in 2 ore. Am plecat acasa.
A doua zi dimineata...
"Mi-e atat de dor de tine..."....
