joi, 7 martie 2013
Crazy he calls me (Poem by Autumn)
I say I'll move the mountains
And I'll move the mountains
If he wants them out of the way
Crazy he calls me
Sure, I'm crazy
Crazy in love, I say
I say I'll go through fire
And I'll go through fire
As he wants it, so shall it be
Crazy he calls me
Sure, I'm crazy
Crazy in love, you see
Like the wind that shakes the bough
He moves me with a smile
The difficult I'll do right now
The impossible will take a little while
I say I'll care forever
And I mean forever
If I have to hold up the sky
Crazy he calls me
Fuck, I'm crazy
Crazy in love am I
Drumul catre tine
M-am schimbat,cu timpul,cu oamenii,cu vremea. Am evoluat si am cazut,am revenit,am cazut iar,nici eu nu stiam ce era in capul meu si de ce nu pot sa plec,nu puteam sa ma ascund,era un sentiment dureros si stiam ca nu o sa se schimbe,imi era prea frica sa plec,ce faceam?
Pana mi-am luat mintea si frica dupa mine si am plecat acasa,era sec,eram singura,nu stiam unde sa ma duc si luni de zile m-am secat in tot ce imi facea mai mult rau.
Nici prietenii mei nu m-au putut intelege,eram in cautare de ajutor sau poate pur si simplu renuntasem si simteam cum lumea s-a prabusit in mine,nimic nu mai conta si diminetile erau dureroase,nu aveam motive sa ma trezesc,si noaptea nu puteam sa adorm.
Bineinteles ca orice alta copila distrusa de alcool si insomnie a trebuit sa am si un baiat care nu stia ca exist,sa pot adauga mai mult cacat peste mine si sa am de ce sa fiu singura fata in coltul unui pub cu o sticla de bere si o privire trista. Nu intelegeam de ce ma facea sa ma simt asa,nu il cunosteam,nu stiam de ce il vroiam atat de mult. Eram demoralizata.
Am incercat sa nu ma gandesc,sa plec din oras,sa imi bag in cap ideea ca sunt indragostita de altcineva,pana mi-am dat seama ca nu am ce sa schimb si doar pe tine te vreau. Era ca si cum nici un baiat nu se ridica la standardele mele si tu erai tot ce vroiam,nu puteam sa simt ceva sau sa vad pe cineva asa cum te vedeam pe tine,erai perfect in ochii mei,si nu te cunosteam,vroiam sa te vad macar o data doar sa stiu cum te porti si cum vorbesti,ce fel de voce ai sau ce accent,stiam ca nu o sa am vreodata ocazia.
Eu credeam atunci ca gasisem un loc stabil in viata mea,era totul destul de normal si simteam ca ma ridic incet. Am renuntat la multe pentru persoane care nu au apreciat si tot dadeam,ma simteam proasta si oarba in acelasi timp,simteam ca ma sufoc. Venise incet si ziua in care am ramas singura din nou,cand toti au plecat si eu nu aveam cu ce sa imi ocup timpul,defapt nici nu cred ca vroiam,undeva in mine era o placere seaca,ma obisnuisem sa doara si cred ca imi placea.
Dupa cateva saptamani in care am incercat sa ma mint ca pot continua asa,am renuntat. Nu mai vroiam nimic,nu imi era dor de nimic si durerea devenise incet un gol care ma manca si ma racea,nu mai radeam,nici nu plangeam,preferam sa ma inchid in camera si sa amortesc incet in timp ce stau nemiscata pe jos cu tigari si alcool,nu faceam nimic.
Ma intreb daca era faptul ca nu imi mai pasa de nimic,sau alcoolul care m-a impins intr-o seara sa te bag in seama. Si acum cred ca a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata in viata mea,felul in care imi batea inima si imi transpirau palmele era incredibil,nu stiam ce sa fac sau ce sa mai zic daca imi raspundeai la mesaj si ma tot uitam sec la ecran incercand sa inteleg ce e defapt in mintea mea acum si nu imi puteam da seama,pentru 10 secunde cred ca nu am putut sa gandesc sau sa respir,erai doar tu in capul meu si vroiam atat de mult sa iti vorbesc,imi era in acelasi timp atat de frica,imi venea sa ma innec,erai perfect,si diferit,nu aveam nici o sansa,ma credeam atat de inferioara,nici un "buna" nu meritam,eram un nimic. Pana ai raspuns. Zambeam. Era genial,nu zambisem asa de luni de zile,era pur si simplu genul de zambet care te lumina brusc si incepusem sa transpir,era frig si tot fumam,tremuram,aveam o singura melodie pe replay,nu stiu cum am putut face asta,nu stiam ce sa mai zic. Ma panicasem. Dar stiam ca nu e nimic special,nu ma puteai vedea in alt fel decat o alta tipa ciudata care se baga in seama cu tine si nu am vrut sa fiu asa,te-am lasat in pace,daca vroiai sa imi vorbesti era ok,daca nu,pur si simplu continuam sa ma indragostesc din ce in ce mai tare de un baiat pe care nu puteam sa il am. Pana nu ai mai vorbit,intelesesem,ultima oara erai suparat,si cine eram eu sa ma bag peste tine si probleme tale? Vroiam doar sa ma observi,sa vezi ca pot sa schimb asta dar am preferat sa tac si sa ma intorc la lumea mea,sa beau si sa ma inchid in casa cum faceam de luni.
Pana m-am imbatat,iar,nu aveam cu cine sa vorbesc nu stiam ce sa fac,plecasem in oras sa beau,era un pub intunecat in partea cealalta a orasului unde ne placea sa stam si sa vorbim,tin minte ziua,era karaoke si era tarziu,cred ca a fost prima oara cand i-am spus prietenului meu ca sunt indragostita. Vroia atat de multe detalii,vroia sa imi dea sfaturi,ma intreba daca si el simte la fel,tot momentul a devenit trist destul de repede cand i-am spus ca e departe si ca nu stie,se vedea pe fata lui ca ii pare rau pentru mine,nu era persoana pe lume care sa stie mai bine decat el ce inseamna sa iubesti pe cineva pe care nu poti avea,totusi tu stai si speri si visezi dar stii ca niciodata nu vei putea face nimic,era atat de urat,cel mai urat sentiment si el putea intelege si putea schimba asta,l-am rugat sa ma ajute. Ce putea sa spuna mai mult decat "de ce nu incerci?" sau clasicul "spune-i,poate simte la fel". Acum serios,ce persoana relativ intreaga la cap obsedata de un baiat de 2 luni,cu cea mai mare frica de respingere din lume,i-ar spune "buna,vroiam sa vad ce faci,cum te mai simti,e cam frig azi nu?si sunt foarte indragostita de tine". Deci pot spune ca nu m-a ajutat.
Pana in punctul serii cand si el s-a imbatat,a venit la mine si m-a luat in brate si mi-a spus pur si simplu sa il chem,sa il cunosc,macar sa il vad in fata mea pentru o zi,ar fi fost ultima mea sansa.
Am ajuns tarziu acasa si nu stiam ce sa fac,mai aveam putine tigari,nu puteam sa mananc,am continuat sa beau. Ce noapte seaca putea sa urmeze,eram trista,dezamagita,nu aveam ce sa fac altceva decat sa astept sa mi se faca extrem de somn si sa adorm repede. Dar te-am vazut pe tine,ma gandeam sa iti scriu ceva,sa te salut macar,simteam nevoia sa iti vorbesc atat de tare incat ma durea inima,dar imi faceam rau,vroiam doar sa imi zici "buna" si sa taci,te vroiam,mult. Si am inceput sa vorbim. Ore intregi de vorbit,simteam ca mor,eram fericita,tremuram,erai tu,TU! Ti-am zis ca ar fi fain sa vii odata aici,sa stam sa bem o bere si sa stai peste noapte. Am realizat ce scrisesem abea prea tarziu,nu mai aveam ce sa fac. Ai spus da,mi-ai zis si cand vii. Nu puteam sa cred,m-am innecat,am baut apa,am iesit pe balcon,nu stiam ce sa raspund si vroiam sa fiu calma. A doua zi a fost panica,le-am spus ca vii si nu stiam ce sa fac sau cum sa reactionez,nu imi venea sa cred cat de mult te vroiam defapt,aveam nevoie de aer si zilele treceau greu,tu imi spuneai ca vrei sa vii si ca o sa fie fain,nu stiam ce o sa fac in momentul in care raman singura cu tine,ce o sa vorbim,era atat de ciudat. Pana a venit si ziua.
Eram in centru si te asteptam,eu tremuram si ma invarteam in cerc si incercam sa vorbesc despre orice altceva, ca atunci cand vii sa nu iti par disperata,nu vroiam sa iti dai seama de ce vreau sa vii aici,nu vroiam sa stii cat de mult de plac.
Si ai ajuns,m-ai luat in brate si mi-ai zambit,miroseai genial,aratai genial,erai mai perfect decat mi te-as fi putut imagina vreodata,erai tu. Dupa luni de panica,si durere si singuratate,erai in sfarsit aici,imi venea sa tip si sa alerg,sa plang,sa te sarut. Si timpul trecea repede cand erai aici,eu eram doar fascinata de prezenta ta si fiecare miscare pe care o faceai,totul era atat de perfect,si nu vroiam sa observi si stiu ca atunci cand ma intorceam si fumam uitandu-ma spre peretele meu,iti indreptai privirea spre mine,o simteam,ma ardea. Cum ajunsesem eu sa te am pe tine la mine acasa,stand,vorbind,zambind. Erai aici si eu nu stiam cum sa reactionez,am preferat sa fiu putin mai indepartata sa nu explodez brusc si sa iti spun ceva sec sau ciudat,m-am pus in coltul meu si incercam sa ma calmez desi plecam ocazional din camera sa trag aer in piept si sa sar ca un copil in fata oglinzii.
Ramasesem singuri si atunci a fost momentul in care m-am panicat cel mai tare,nu stiam ce sa fac,nici nu puteam sa ma uit la tine,simteam ca ma ard ochii. Eram langa tine,aproape,foarte aproape,atat de aproape incat puteam sa iti aud inima cum bate,vroiam sa te iau de mana si nu stiam cum,ma apropiam incet de tine,pana incepusem sa ne jucam cu degetele incet in timp ce stateam pe umarul tau,credeam ca nu ma placi si nu intelegeam ce se intampla sau de ce m-ai vedea pe mine asa,in momentul acela cred ca nu vroiam sa inteleg,eram atat de pornita pe autodistrugere incat ceva atat de frumos si perfect era prea ireal pentru mine. Pana am intors capul si m-am uitat la tine,brusc inima in batea asa tare era ca un moment in care stii ca ai putea sa lesini,era prea intens pentru mine,vroiam sa imi iau privirea dar nu puteam,ma blocasem si stiam ca e singurul moment in care pot sa fac ceva si sa fiu macar mandra de curajul meu,macar o data. Si te-am sarutat. In momentul ala pot sa jur,timpul se oprise,sunetul la fel,nu puteam sa mai simt sau sa gandesc,erai doar tu in fata mea si ne sarutam si ma atingeai,m-am oprit. Era prea puternic,era prea real. Mi-era frica. Te placeam atat de mult,ce era sa fac,te-as fi dezamagit,nu vroiam asta,asa ca m-am dat la o parte sa ma pot calma,dar nu am putut,am inceput sa zambesc si m-am intors langa tine in pat,te-am sarutat din nou. Tin minte fiecare detaliu din prima noastra zi si jur ca nu le voi uita niciodata. Era genul de moment in care vrei sa tipi atat de tare,sa stie toata lumea ce simti atunci,vroiam sa te strang in brate tare si sa te sarut incet in mijlocul unei intersectii aglomerate. Nu credeam ca vrei sa fii al meu,doar al meu,nu stiam ce fel de om esti si nici ce urma sa se intample dupa acea prima zi in care totul in mintea mea s-a schimbat brusc. Chiar daca plecai si nimic nu s-ar fi intamplat intre noi,as fi avut macar amintirea. Dar stiu cat ar fi durut.
Te vreau aici in fiecare zi,te vreau in fiecare dimineata,sa te trezesti cu vocea ragusita si sa imi zambesti pentru ca te bucuri de prezenta mea si ma iubesti. Te vreau,sa fii doar al meu si sa nu pleci vreodata.
Si acum stau aici analizand fiecare lucru care l-am facut sau l-am spus in viata mea,incercand sa inteleg cum de tu ma vrei pe mine. Nu sunt nimic speciala,defapt nu sunt nimic in general. Nu stiu daca iti pot oferi tot ce vrei,cateodata vreau sa existe alte cuvinte care sa ti le pot spune doar ca sa nu te plictisesti niciodata de mometele cand iti spun ca te iubesc. Vreau sa te alint in fiecare zi intr-un mod diferit ca sa nu te plictisesti de vocea mea. Tu stii ca orice ai vrea sa fac,as face,si orice ai vrea sa spun,as spune,vreau doar sa nu pleci pentru ca stiu ca fara tine nu exist.
Nu cred ca exista pe lume ceva mai puternic si nici nu vreau sa existe pentru ca atunci as fi geloasa pe doi oameni care se iubesc mai mult ca noi.
Ma gandesc cateodata sec la tot ce am patit,ma gandesc ca tu esti persoana care trebuia sa ma scoata din depresia mea si din camera mea,asa ca scriu sa iti multumesc. Nu pentru ceva in mod special,tu esti perfect,sa iti multumesc ca existi e cel mai mare cliche care puteam sa il scriu,pur si simplu iti multumesc si sunt fericita. Extrem.
Oare chiar suntem facuti in asa fel incat undeva,imprastiat intr-o lume haotica,sa fie o persoana care e modelata exact pentru noi? Si cel mai important,oare tu esti pentru mine? Si daca da,atunci stiu ca nu vreau sa se mai schimbe nimic.
Pana mi-am luat mintea si frica dupa mine si am plecat acasa,era sec,eram singura,nu stiam unde sa ma duc si luni de zile m-am secat in tot ce imi facea mai mult rau.
Nici prietenii mei nu m-au putut intelege,eram in cautare de ajutor sau poate pur si simplu renuntasem si simteam cum lumea s-a prabusit in mine,nimic nu mai conta si diminetile erau dureroase,nu aveam motive sa ma trezesc,si noaptea nu puteam sa adorm.
Bineinteles ca orice alta copila distrusa de alcool si insomnie a trebuit sa am si un baiat care nu stia ca exist,sa pot adauga mai mult cacat peste mine si sa am de ce sa fiu singura fata in coltul unui pub cu o sticla de bere si o privire trista. Nu intelegeam de ce ma facea sa ma simt asa,nu il cunosteam,nu stiam de ce il vroiam atat de mult. Eram demoralizata.
Am incercat sa nu ma gandesc,sa plec din oras,sa imi bag in cap ideea ca sunt indragostita de altcineva,pana mi-am dat seama ca nu am ce sa schimb si doar pe tine te vreau. Era ca si cum nici un baiat nu se ridica la standardele mele si tu erai tot ce vroiam,nu puteam sa simt ceva sau sa vad pe cineva asa cum te vedeam pe tine,erai perfect in ochii mei,si nu te cunosteam,vroiam sa te vad macar o data doar sa stiu cum te porti si cum vorbesti,ce fel de voce ai sau ce accent,stiam ca nu o sa am vreodata ocazia.
Eu credeam atunci ca gasisem un loc stabil in viata mea,era totul destul de normal si simteam ca ma ridic incet. Am renuntat la multe pentru persoane care nu au apreciat si tot dadeam,ma simteam proasta si oarba in acelasi timp,simteam ca ma sufoc. Venise incet si ziua in care am ramas singura din nou,cand toti au plecat si eu nu aveam cu ce sa imi ocup timpul,defapt nici nu cred ca vroiam,undeva in mine era o placere seaca,ma obisnuisem sa doara si cred ca imi placea.
Dupa cateva saptamani in care am incercat sa ma mint ca pot continua asa,am renuntat. Nu mai vroiam nimic,nu imi era dor de nimic si durerea devenise incet un gol care ma manca si ma racea,nu mai radeam,nici nu plangeam,preferam sa ma inchid in camera si sa amortesc incet in timp ce stau nemiscata pe jos cu tigari si alcool,nu faceam nimic.
Ma intreb daca era faptul ca nu imi mai pasa de nimic,sau alcoolul care m-a impins intr-o seara sa te bag in seama. Si acum cred ca a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata in viata mea,felul in care imi batea inima si imi transpirau palmele era incredibil,nu stiam ce sa fac sau ce sa mai zic daca imi raspundeai la mesaj si ma tot uitam sec la ecran incercand sa inteleg ce e defapt in mintea mea acum si nu imi puteam da seama,pentru 10 secunde cred ca nu am putut sa gandesc sau sa respir,erai doar tu in capul meu si vroiam atat de mult sa iti vorbesc,imi era in acelasi timp atat de frica,imi venea sa ma innec,erai perfect,si diferit,nu aveam nici o sansa,ma credeam atat de inferioara,nici un "buna" nu meritam,eram un nimic. Pana ai raspuns. Zambeam. Era genial,nu zambisem asa de luni de zile,era pur si simplu genul de zambet care te lumina brusc si incepusem sa transpir,era frig si tot fumam,tremuram,aveam o singura melodie pe replay,nu stiu cum am putut face asta,nu stiam ce sa mai zic. Ma panicasem. Dar stiam ca nu e nimic special,nu ma puteai vedea in alt fel decat o alta tipa ciudata care se baga in seama cu tine si nu am vrut sa fiu asa,te-am lasat in pace,daca vroiai sa imi vorbesti era ok,daca nu,pur si simplu continuam sa ma indragostesc din ce in ce mai tare de un baiat pe care nu puteam sa il am. Pana nu ai mai vorbit,intelesesem,ultima oara erai suparat,si cine eram eu sa ma bag peste tine si probleme tale? Vroiam doar sa ma observi,sa vezi ca pot sa schimb asta dar am preferat sa tac si sa ma intorc la lumea mea,sa beau si sa ma inchid in casa cum faceam de luni.
Pana m-am imbatat,iar,nu aveam cu cine sa vorbesc nu stiam ce sa fac,plecasem in oras sa beau,era un pub intunecat in partea cealalta a orasului unde ne placea sa stam si sa vorbim,tin minte ziua,era karaoke si era tarziu,cred ca a fost prima oara cand i-am spus prietenului meu ca sunt indragostita. Vroia atat de multe detalii,vroia sa imi dea sfaturi,ma intreba daca si el simte la fel,tot momentul a devenit trist destul de repede cand i-am spus ca e departe si ca nu stie,se vedea pe fata lui ca ii pare rau pentru mine,nu era persoana pe lume care sa stie mai bine decat el ce inseamna sa iubesti pe cineva pe care nu poti avea,totusi tu stai si speri si visezi dar stii ca niciodata nu vei putea face nimic,era atat de urat,cel mai urat sentiment si el putea intelege si putea schimba asta,l-am rugat sa ma ajute. Ce putea sa spuna mai mult decat "de ce nu incerci?" sau clasicul "spune-i,poate simte la fel". Acum serios,ce persoana relativ intreaga la cap obsedata de un baiat de 2 luni,cu cea mai mare frica de respingere din lume,i-ar spune "buna,vroiam sa vad ce faci,cum te mai simti,e cam frig azi nu?si sunt foarte indragostita de tine". Deci pot spune ca nu m-a ajutat.
Pana in punctul serii cand si el s-a imbatat,a venit la mine si m-a luat in brate si mi-a spus pur si simplu sa il chem,sa il cunosc,macar sa il vad in fata mea pentru o zi,ar fi fost ultima mea sansa.
Am ajuns tarziu acasa si nu stiam ce sa fac,mai aveam putine tigari,nu puteam sa mananc,am continuat sa beau. Ce noapte seaca putea sa urmeze,eram trista,dezamagita,nu aveam ce sa fac altceva decat sa astept sa mi se faca extrem de somn si sa adorm repede. Dar te-am vazut pe tine,ma gandeam sa iti scriu ceva,sa te salut macar,simteam nevoia sa iti vorbesc atat de tare incat ma durea inima,dar imi faceam rau,vroiam doar sa imi zici "buna" si sa taci,te vroiam,mult. Si am inceput sa vorbim. Ore intregi de vorbit,simteam ca mor,eram fericita,tremuram,erai tu,TU! Ti-am zis ca ar fi fain sa vii odata aici,sa stam sa bem o bere si sa stai peste noapte. Am realizat ce scrisesem abea prea tarziu,nu mai aveam ce sa fac. Ai spus da,mi-ai zis si cand vii. Nu puteam sa cred,m-am innecat,am baut apa,am iesit pe balcon,nu stiam ce sa raspund si vroiam sa fiu calma. A doua zi a fost panica,le-am spus ca vii si nu stiam ce sa fac sau cum sa reactionez,nu imi venea sa cred cat de mult te vroiam defapt,aveam nevoie de aer si zilele treceau greu,tu imi spuneai ca vrei sa vii si ca o sa fie fain,nu stiam ce o sa fac in momentul in care raman singura cu tine,ce o sa vorbim,era atat de ciudat. Pana a venit si ziua.
Eram in centru si te asteptam,eu tremuram si ma invarteam in cerc si incercam sa vorbesc despre orice altceva, ca atunci cand vii sa nu iti par disperata,nu vroiam sa iti dai seama de ce vreau sa vii aici,nu vroiam sa stii cat de mult de plac.
Si ai ajuns,m-ai luat in brate si mi-ai zambit,miroseai genial,aratai genial,erai mai perfect decat mi te-as fi putut imagina vreodata,erai tu. Dupa luni de panica,si durere si singuratate,erai in sfarsit aici,imi venea sa tip si sa alerg,sa plang,sa te sarut. Si timpul trecea repede cand erai aici,eu eram doar fascinata de prezenta ta si fiecare miscare pe care o faceai,totul era atat de perfect,si nu vroiam sa observi si stiu ca atunci cand ma intorceam si fumam uitandu-ma spre peretele meu,iti indreptai privirea spre mine,o simteam,ma ardea. Cum ajunsesem eu sa te am pe tine la mine acasa,stand,vorbind,zambind. Erai aici si eu nu stiam cum sa reactionez,am preferat sa fiu putin mai indepartata sa nu explodez brusc si sa iti spun ceva sec sau ciudat,m-am pus in coltul meu si incercam sa ma calmez desi plecam ocazional din camera sa trag aer in piept si sa sar ca un copil in fata oglinzii.
Ramasesem singuri si atunci a fost momentul in care m-am panicat cel mai tare,nu stiam ce sa fac,nici nu puteam sa ma uit la tine,simteam ca ma ard ochii. Eram langa tine,aproape,foarte aproape,atat de aproape incat puteam sa iti aud inima cum bate,vroiam sa te iau de mana si nu stiam cum,ma apropiam incet de tine,pana incepusem sa ne jucam cu degetele incet in timp ce stateam pe umarul tau,credeam ca nu ma placi si nu intelegeam ce se intampla sau de ce m-ai vedea pe mine asa,in momentul acela cred ca nu vroiam sa inteleg,eram atat de pornita pe autodistrugere incat ceva atat de frumos si perfect era prea ireal pentru mine. Pana am intors capul si m-am uitat la tine,brusc inima in batea asa tare era ca un moment in care stii ca ai putea sa lesini,era prea intens pentru mine,vroiam sa imi iau privirea dar nu puteam,ma blocasem si stiam ca e singurul moment in care pot sa fac ceva si sa fiu macar mandra de curajul meu,macar o data. Si te-am sarutat. In momentul ala pot sa jur,timpul se oprise,sunetul la fel,nu puteam sa mai simt sau sa gandesc,erai doar tu in fata mea si ne sarutam si ma atingeai,m-am oprit. Era prea puternic,era prea real. Mi-era frica. Te placeam atat de mult,ce era sa fac,te-as fi dezamagit,nu vroiam asta,asa ca m-am dat la o parte sa ma pot calma,dar nu am putut,am inceput sa zambesc si m-am intors langa tine in pat,te-am sarutat din nou. Tin minte fiecare detaliu din prima noastra zi si jur ca nu le voi uita niciodata. Era genul de moment in care vrei sa tipi atat de tare,sa stie toata lumea ce simti atunci,vroiam sa te strang in brate tare si sa te sarut incet in mijlocul unei intersectii aglomerate. Nu credeam ca vrei sa fii al meu,doar al meu,nu stiam ce fel de om esti si nici ce urma sa se intample dupa acea prima zi in care totul in mintea mea s-a schimbat brusc. Chiar daca plecai si nimic nu s-ar fi intamplat intre noi,as fi avut macar amintirea. Dar stiu cat ar fi durut.
Te vreau aici in fiecare zi,te vreau in fiecare dimineata,sa te trezesti cu vocea ragusita si sa imi zambesti pentru ca te bucuri de prezenta mea si ma iubesti. Te vreau,sa fii doar al meu si sa nu pleci vreodata.
Si acum stau aici analizand fiecare lucru care l-am facut sau l-am spus in viata mea,incercand sa inteleg cum de tu ma vrei pe mine. Nu sunt nimic speciala,defapt nu sunt nimic in general. Nu stiu daca iti pot oferi tot ce vrei,cateodata vreau sa existe alte cuvinte care sa ti le pot spune doar ca sa nu te plictisesti niciodata de mometele cand iti spun ca te iubesc. Vreau sa te alint in fiecare zi intr-un mod diferit ca sa nu te plictisesti de vocea mea. Tu stii ca orice ai vrea sa fac,as face,si orice ai vrea sa spun,as spune,vreau doar sa nu pleci pentru ca stiu ca fara tine nu exist.
Nu cred ca exista pe lume ceva mai puternic si nici nu vreau sa existe pentru ca atunci as fi geloasa pe doi oameni care se iubesc mai mult ca noi.
Ma gandesc cateodata sec la tot ce am patit,ma gandesc ca tu esti persoana care trebuia sa ma scoata din depresia mea si din camera mea,asa ca scriu sa iti multumesc. Nu pentru ceva in mod special,tu esti perfect,sa iti multumesc ca existi e cel mai mare cliche care puteam sa il scriu,pur si simplu iti multumesc si sunt fericita. Extrem.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)